example.xml

<?xml version="1.0" encoding="UTF-8"?>
<!DOCTYPE TimeML>
<TimeML>
	<TEXT>Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. <TIMEX3 tid="t1" type="DATE">15 ianuarie 1850</TIMEX3>, Botoșani, Moldova – d. <TIMEX3 tid="t2" type="DATE">15 iunie 1889</TIMEX3>, București, Regatul României) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Receptiv la romantismele europene <TIMEX3 tid="t3" type="TIME">de secol XVIII și XIX</TIMEX3>, a asimilat vi<TIMEX3 tid="t4" type="TIME">zi</TIMEX3>unile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întâr<TIMEX3 tid="t5" type="TIME">zi</TIMEX3>at. În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de voievo<TIMEX3 tid="t6" type="TIME">zi</TIMEX3>, nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură etc., poe<TIMEX3 tid="t7" type="TIME">zi</TIMEX3>a europeană descoperea paradigma modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stéphane Mallarmé, bunăoară. Poetul avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant (de altfel Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica rațiunii pure, la îndemnul lui Titu Maiorescu, cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat până la urmă) și de teoriile lui Hegel.

Rădăcina ideologică principală a gândirii sale economice sau politice era conservatoare; prin articolele sale publicate mai ales <TIMEX3 tid="t8" type="TIME">în perioada</TIMEX3> în care a lucrat <TIMEX3 tid="t9" type="TIME">la Timpul</TIMEX3> a reușit să-i deranjeze pe câțiva lideri importanți din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru <TIMEX3 tid="t10" type="DATE">în epocă</TIMEX3>, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”. Publicistica eminesciană oferă cititorilor o radiografie a vieții politice, parlamentare sau guvernamentale <TIMEX3 tid="t11" type="DATE">din acea epocă</TIMEX3>; în plus <TIMEX3 tid="t12" type="TIME">zi</TIMEX3>aristul era la nevoie și cronicar literar sau teatral, scria despre viața mondenă sau despre evenimente <TIMEX3 tid="t13" type="DATE">de mai</TIMEX3> mică importanță, fiind un veritabil cronicar al momentului.

Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat ca redactor <TIMEX3 tid="t14" type="TIME">la Timpul</TIMEX3>, <TIMEX3 tid="t15" type="TIME">zi</TIMEX3>arul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta <TIMEX3 tid="t16" type="TIME">de 16 ani</TIMEX3> (De-aș avea), iar <TIMEX3 tid="t17" type="TIME">la 19 ani</TIMEX3> a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, <TIMEX3 tid="t18" type="DATE">46</TIMEX3> de volume, aproximativ <TIMEX3 tid="t19" type="DATE">14</TIMEX3>.<TIMEX3 tid="t20" type="DATE">000</TIMEX3> de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședința <TIMEX3 tid="t21" type="DATE">din 25 ianuarie 1902</TIMEX3>. Eminescu a fost internat <TIMEX3 tid="t22" type="DATE">în 3 februarie 1889</TIMEX3> la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data <TIMEX3 tid="t23" type="DATE">de 15 iunie 1889</TIMEX3>, <TIMEX3 tid="t24" type="TIME">în jurul ore</TIMEX3>i <TIMEX3 tid="t25" type="TIME">4 dimineața</TIMEX3>, poetul a murit în sanatoriul doctorului Șuțu. <TIMEX3 tid="t26" type="DATE">În 17 iunie</TIMEX3> Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din București. A fost ales post-mortem (<TIMEX3 tid="t27" type="DATE">28 octombrie 1948</TIMEX3>) membru al Academiei Române.

Strămoșii paterni ai poetului se presupune că provin dintr-o familie românească din Banatul ocupat de turci. Acolo <TIMEX3 tid="t28" type="DATE">la 1675</TIMEX3> s-a născut un copil care adult fiind a fost poreclit Iminul, fiul lui Iminul a fost Iovul lui Iminul, născut <TIMEX3 tid="t29" type="DATE">la 1705</TIMEX3>, care a fost hirotonisit ca preot sub numele sârbizat de Iovul Iminovici, în conformitate cu uzul limbii slavone al cancelariei mitropoliei de la Carloviț.

Din cauza războiului ruso-austriaco-turc din <TIMEX3 tid="t30" type="DURATION">1735-1739</TIMEX3>, în urma căruia Banatul și alte regiuni, abia cucerite de la turci în <TIMEX3 tid="t31" type="DURATION">1716-1718</TIMEX3>, reintrau sub suzeranitate turcă, și în urma apelului episcopului Inocențiu Micu-Klein către românii de pretutindeni de a se stabili la Blaj, preotul Iovul Iminovici pleacă din Banat spre Blaj pe la <TIMEX3 tid="t32" type="DURATION">1738-1740</TIMEX3>, beneficiind de libertăți cetățenești, lot agricol contra unei taxe, învățământ gratuit în limba română pentru copii, condiționat fiind însă de a se mărturisi unit.. Iovul Iminovici a avut doi fii, Iosif, elev <TIMEX3 tid="t33" type="TIME">de 10 ani</TIMEX3> <TIMEX3 tid="t34" type="DATE">la 1755</TIMEX3>, și Petrea Iminovici.

Petrea Eminovici, străbunicul poetului, s-a născut probabil <TIMEX3 tid="t35" type="DATE">în 1735</TIMEX3>, iar din căsătoria acestuia cu Agafia Șerban, născută <TIMEX3 tid="t36" type="DATE">în 1736</TIMEX3>, au apărut mai mulți urmași, cunoscută cu certitudine fiind doar existența me<TIMEX3 tid="t37" type="TIME">zi</TIMEX3>nului Vasile, bunicul poetului. Vasile Iminovici, născut <TIMEX3 tid="t38" type="DATE">la 1778</TIMEX3>, a făcut școala normală din Blaj și se însoară cu Ioana Sărghei. După <TIMEX3 tid="t39" type="TIME">un timp</TIMEX3>, soții Petrea și Agafia se despart, Petrea decedând la Blaj <TIMEX3 tid="t40" type="DATE">în 1811</TIMEX3>, iar Agafia însoțind familia fiului Vasile în Bucovina și stingându-se la Călineștii Cuparencu <TIMEX3 tid="t41" type="DATE">în anul 1818</TIMEX3> la vârsta de <TIMEX3 tid="t42" type="TIME">83 de ani</TIMEX3>.

Vasile Iminovici, în vârstă <TIMEX3 tid="t43" type="TIME">de 26 ani</TIMEX3>, atras de condițiile economice și sociale oferite de Imperiul Austro-Ungar imigranților stabiliți în Bucovina, se mută cu familia la Călineștii Cuparencu <TIMEX3 tid="t44" type="DATE">în 1804</TIMEX3>, unde primește post de dascăl de biserică și lot agricol din rezerva religionară. A avut patru fete și trei feciori. Cel mai mare dintre feciori, Gheorghe, născut <TIMEX3 tid="t45" type="DATE">la 10 februarie 1812</TIMEX3>, a fost tatăl lui Mihai Eminescu. Vasile Iminovici a decedat <TIMEX3 tid="t46" type="DATE">la 20 februarie 1844</TIMEX3>.

Gheorghe Eminovici a făcut vreo <TIMEX3 tid="t47" type="TIME">trei ani</TIMEX3> de școală la dascălul Ioniță din Suceava, a fost în slujba boierului Ioan Ienacaki Cârstea din Costâna, apoi scriitoraș la baronul Jean Mustață din Bucovina, iar mai apoi la boierul Alexandru Balș din Moldova. <TIMEX3 tid="t48" type="TIME">După moartea boierului</TIMEX3>, fiul acestuia, Costache, îl numește administrator al moșiei Dumbrăveni și îi capătă de la vodă titlul de sulger.

Strămoșii din partea mamei, Jurăsceștii, proveneau din zona Hotinului. Stolnicul Vasile Jurașcu din Joldești s-a căsătorit cu Paraschiva, fiica lui Donțu, un muscal sau cazac, care se așezase pe malul Siretului, nu departe de satul Sarafinești și luase în căsătoria pe fata țăranului Ion Brehuescu, Catrina. Raluca, mama poetului, a fost a patra fiică a lui Vasile și a Paraschivei Jurașcu.

Gheorghe Eminovici s-a căsătorit cu Raluca Jurașcu <TIMEX3 tid="t49" type="TIME">în primăvara anului 1840</TIMEX3>, primind o zestre substanțială, iar <TIMEX3 tid="t50" type="DATE">la 12 mai 1841</TIMEX3> a primit titlul de căminar de la vodă Mihail Grigore Sturza.

Mihai Eminescu a fost al șaptelea dintre cei unsprezece copii ai lui Gheorghe Eminovici și al Ralucăi.

Primul născut dintre băieți, Șerban (n.<TIMEX3 tid="t51" type="DATE">1841</TIMEX3>), studiază medicina la Viena, se îmbolnăvește de tuberculoză și moare alienat la Berlin <TIMEX3 tid="t52" type="DATE">la 30 noiembrie 1874</TIMEX3>. Niculae, născut <TIMEX3 tid="t53" type="DATE">în 1843</TIMEX3>, se va sinucide în Ipotești, <TIMEX3 tid="t54" type="DATE">în 1884</TIMEX3>. Iorgu (n. <TIMEX3 tid="t55" type="DATE">1844</TIMEX3>) studiază la Academia Militară din Berlin. Are o carieră de succes, dar moare <TIMEX3 tid="t56" type="DATE">în 1873</TIMEX3> din cauza unei răceli contractate <TIMEX3 tid="t57" type="TIME">în timpul</TIMEX3> unei misiuni. Ruxandra se naște <TIMEX3 tid="t58" type="DATE">în 1845</TIMEX3>, dar moare în copilărie. Ilie (n. <TIMEX3 tid="t59" type="DATE">1846</TIMEX3>) a fost to<TIMEX3 tid="t60" type="TIME">vară</TIMEX3>șul de joacă al lui Mihai, descris <TIMEX3 tid="t61" type="DATE">în mai</TIMEX3> multe poeme. Moare <TIMEX3 tid="t62" type="DATE">în 1863</TIMEX3> în urma unei epidemii de tifos. Maria (n. <TIMEX3 tid="t63" type="DATE">1848</TIMEX3> sau <TIMEX3 tid="t64" type="DATE">1849</TIMEX3>) trăiește doar <TIMEX3 tid="t65" type="TIME">șapte ani și jumătate</TIMEX3>. Aglae (n. <TIMEX3 tid="t66" type="DATE">1852</TIMEX3>, d. <TIMEX3 tid="t67" type="DATE">1906</TIMEX3>) a fost căsătorită de două ori și are doi băieți, pe Ioan și pe George. A suferit de boala Basedow-Graves. După el s-a născut în jur <TIMEX3 tid="t68" type="DATE">de 1854</TIMEX3> Henrieta (Harieta), s<TIMEX3 tid="t69" type="TIME">ora mai</TIMEX3> mică a poetului, cea care l-a îngrijit după instaurarea bolii. A murit cu semne de tuberculoză. Matei (n. <TIMEX3 tid="t70" type="DATE">1856</TIMEX3>) este singurul care a lăsat urmași direcți cu numele Eminescu. A studiat Politehnica la Praga și a devenit căpitan în armata română. S-a luptat cu Titu Maiorescu, încercând să împiedice publicarea operei postume. Ultimul copil, Vasile, a murit l<TIMEX3 tid="t71" type="TIME">a un an și jumătate</TIMEX3>, data nașterii sau a morții nefiind cunoscute.

<TIMEX3 tid="t72" type="TIME">Din 1866 până în 1869</TIMEX3>, a pribegit pe traseul Cernăuți – Blaj – Sibiu – Giurgiu – București. De fapt, sunt ani de cunoaștere prin contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor și a realităților românești, un pelerinaj transilvănean al cărui autor moral a fost Aron Pumnul. „Cât de clar este, respectând documentele epocii cernăuțene, respectând adevărul istoric atât cât există în ele, cât de cert este că drumul lui Eminescu în Transilvania, departe de a fi o «împrejurare boemă», «un imbold romantic al adolescenței», a fost - în fond - încheierea sublimă a unei lecții pentru toată viața: ideea unității naționale și a culturii române aplicată programatic și sistematic, cu strategie și tactică, după toate normele și canoanele unei campanii ideologice.” (Sân<TIMEX3 tid="t73" type="TIME">zi</TIMEX3>ana Pop în Formula AS nr. <TIMEX3 tid="t74" type="DATE">367</TIMEX3>)

A intenționat să-și continue studiile, dar nu și-a realizat proiectul. <TIMEX3 tid="t75" type="DATE">În iunie 1866</TIMEX3> a părăsit Bucovina și s-a stabilit la Blaj cu intenția mărturisită de a-și reîncepe studiile. <TIMEX3 tid="t76" type="TIME">În perioada 27 - 28 august 1866</TIMEX3>, a participat la adunarea anuală a ASTREI, la Alba Iulia. În toamnă, a părăsit Blajul și a mers la Sibiu, unde a fost prezentat lui Nicolae Densușianu. De aici a trecut munții și a ajuns la București.

<TIMEX3 tid="t77" type="DATE">În 1867</TIMEX3> a intrat ca sufleor și copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiale, apoi secretar în formația lui Mihail Pascaly și, la recomandarea acestuia, sufleor și copist la Teatrul Național, unde îl cunoaște pe I. L. Caragiale. Cu această trupă face turnee la Brăila, Galați, Giurgiu, Ploiești. A continuat să publice în Familia; a scris poe<TIMEX3 tid="t78" type="TIME">zi</TIMEX3>i, drame (Mira (dramă)), fragmente de roman (Geniu pustiu), rămase în manuscris; a făcut traduceri din germană (Arta reprezentării dramatice, de Heinrich Theodor Rötscher).

Este angajat <TIMEX3 tid="t79" type="DATE">în 1868</TIMEX3> ca sufleor în trupa lui Mihail Pascaly, care concentrase mai multe forțe teatrale: Matei Millo, Fanny Tardini-Vladicescu și actori din trupa lui Iorgu Caragiale. <TIMEX3 tid="t80" type="TIME">În timpul verii</TIMEX3>, aceasta trupă a jucat la Brașov, Sibiu, Lugoj, Timișoara, Arad și la Teatrul <TIMEX3 tid="t81" type="TIME">din Ora</TIMEX3>vița. Iosif Vulcan l-a întâlnit cu oca<TIMEX3 tid="t82" type="TIME">zi</TIMEX3>a acestui turneu și a obținut de la Eminescu poe<TIMEX3 tid="t83" type="TIME">zi</TIMEX3>ile La o artistă și Amorul unei marmure, publicate apoi în Familia din <TIMEX3 tid="t84" type="DURATION">18/30 august </TIMEX3>și <TIMEX3 tid="t85" type="TIME">19 septembrie/1 octombrie</TIMEX3>. Văzând aceste poe<TIMEX3 tid="t86" type="TIME">zi</TIMEX3>i în Familia, căminarul Gheorghe Eminovici află de soarta fiului său, rătăcitor în lume. Stabilit în București, Eminescu a făcut cunoștință cu I. L. Caragiale. Pascaly, fiind mulțumit de Eminescu, l-a angajat ca sufleor a doua oară și copist al Teatrului Național. <TIMEX3 tid="t87" type="DATE">În 29 septembrie</TIMEX3>, Eminescu semnează contractul legal în această calitate. Obține de la Pascaly o cameră de locuit, în schimb, însă, se obligă să traducă pentru marele actor Arta reprezentării dramatice - Dezvoltată științific și în legătura ei organică de profesorul Heinrich Theodor Rötscher (după ediția a II-a). Traducerea, neterminată, scrisă pe mai multe sute de pagini, se află printre manuscrisele rămase. <TIMEX3 tid="t88" type="TIME">Acum</TIMEX3> începe și proiectul său de roman Geniu pustiu.

<TIMEX3 tid="t89" type="TIME">după moartea autorului</TIMEX3></TEXT>
</TimeML>